Nr pagini: 514 vol I si 448 vol II (editura Univers) Anul primei aparitii: 1877 Nota mea: 10/10 “TOATE FAMILIILE FERICITE se aseamana intre ele. Fiecare familie nefericita, insa, este nefericita in felul ei.” Acesta este inceputul romanului, fraza, la care nu dadusem asa mare importanta la inceput, dar pana la sfarsit totul s-a concentrate pe aceasta. Anna Arkandievna Karenina reprezinta profilul unei adevarate doamne din inalta societate, frumoasa, misterioasa, cu zambetul pe buze, sufletista si totodata intruchipand sotia ideala. Cel putin, asa parea oricui o intalnea si aceasta a fost si parerea mea la inceputul povestirii. Contele Alexei Kirilovici Vronski – aspirand la o cariera militara si totodata era unul dintre pretendentii domnisoarei Ekaterina Alexandrovna, dar in momentul in care acesta o intalneste pe Anna in gara, este absorbit de farmecul acesteia si cauta mereu ocazia de a o intalni. Ekaterina Alexandrovna Șcerbațkaia (Kitty) – povestea ei incepe cu un moment trist – de nenorocire si dezamagire, parand ca nu se mai putea indrepta niciodata. Cei doi curtezani ai acesteia, Levin si Vronski, se lupta pentru ai ajunge in gratiile lui Kitty si totodata a mamei acesteia; Levin era urat de mama lui Kitty, ajungand in cele din urma sa fie respins de tanara printesa in favoarea lui Vronski care o va parasi si va merge in Petersburg dupa Anna. Konstantin Dmitrici Levin – mosier si om de stiinta, dupa ce i-a fost franta inima acesta se retrage catre lucrul sau, dar nu se da batut in a incerca sa recastige inima lui Kitty. Acestuia i-a fost refuzata cererea in casatorie de catre Kitty, datorita mamei ei, care ii dadea mereu sfaturi la Kitty s ail aleaga pe Vronski. In cele din urma Anna da frau liber sentimentelor pe care le are pentru contele Vronski, iar in momentul in care se afla tot, Anna este respinsa de societate. Aceasta isi paraseste sotul, inclusiv propriul fiu, Serioja. Dragostea oarba a Annei va fi urmata doar de nenorociri; are o fetita nelegitima cu Vronski, se lupta pentru a obtine divortul cu Karenin, totodata pierde custodia lui Serioja, datorita unei vieti atat de complicate lui Vronski ii lipseste libertatea de a iesi in societate si iese fara Anna, carei reputatie este patata. Kitty se va reintalni cu Levin si nenorocirea de la inceputul povestii, se transforma intr-o binecuvantare. Cei doi se casatoresc, vor avea cateva probe, dar in cele din urma raman uniti si duc o viata linistita si fericita. Anna, in schimb, duce o viata plina de nenorociri, cade in depresie si hotaraste sa-si curme viata. Sfarsitul tragic al Annei, iar ultimele sale ganduri urmate de “razgandirea de a se sinucide” care din pacate este prea tarziu, m-au rascolit; mi-era mila de Anna si pana la sfarsit am inceput sa-i inteleg gandirea, durerile si fericirile. Am reusit sa simt incet, incet acele sentimente de parca ar fi fost ale mele si eu as fi trait drama ei. La inceput, mi-era groaza numarul paginilor, fiind si scriitor rus insinuam de la inceput ca va fi un roman psihologic, greu si va trece mult timp pana il voi citi, dar m-am inselat. Nici nu-mi dadeam seama cum zboara paginile, eram absorbita mult prea tare in poveste. Este meritul mamei mele care mi-a dat cartile; de fiecare data stie ce carti sa-mi recomande si niciodata nu m-au dezamagit.
0 Comments
Nr pagini: 224 (editura Nemira) An aparitie: 2013 Nota mea: 9/10 Este a doua carte de SF pe care am citit-o, dar nu ma voi opri aici. O misiune de explorare a unei noi planete esueaza; la putin timp distanta mai este trimis un nou echipaj “Fabulos” pentru a cerceta planeta si disparitia primului echipaj. Aixa – planeta verde, care a reusit sa evolueze si sa studieze intrusii pamanteni, pana la punctul in care isi da seama ca acestia ii vor distruge intreaga fiinta daca ii va lasa sa exploreze si sa o populeze. O multime de disparitii misterioase, atat a pamantenilor, cat si a aparaturii lor (sau cel putin “innebunirea” acesteia) sau chiar disparitia combustibilului este modul in care Aixa doreste sa se protejeze. O planeta care este in intregime acoperita de o padure nivelata si careia fiecare copac ii ofera spatiul necesar dezvoltarii sale. Totul este legat ca si arborele circulator al fiintei umane, fiind unit undeva in centru si pompand viata intregii planete. Aixa simte durere in momentul in care o parte a padurii este stearsa, in urma pregatirilor de aterizare a celei de-a doua echipe; moment in care simte din nou amenintarea pamantenilor si hotaraste sa actioneze luand forma asemanatoare lor si incet, incet se descotoroseste de ei. O carte care te tine mereu in suspans, datorita disparitiilor misterioase, razvratirea unuia impotriva celuilalt in momentul in care mai raman doar doi supravietuitori si aranjarea cuvintelor intr-o ordine speciala pot spune – fapt care te va face sa citesti ne-ntrerupt cartea, iar in momentul in care ai terminat lectura vei ramane surprins asupra finalului neasteptat spre care ne indreapta Horia Arama. Nr pagini: 320 vol I si 304 vol II (editura Adevarul) Anul aparitiei: 2010 Nota mea: 10/10 Este una din cartile care imi va ramane mereu in suflet, datorita caracterului lui Raskolnikov Rodia Romanici. Dostoievski ne pune pe prim plan gandurile si sentimentele lui Rodia – fapt care mi-a atras atentia si totodata curiozitatea drumului spre “mantuire” pe care il are de parcurs personajul nostru. Mintea sa instabila, gandurile sale incoerente de la inceputul romanului, pana la sfarsitul acestuia, vor duce la o gandire limpede; fapt care m-a facut sa indragesc personajul datorita personalitatii sale greu de patruns cu toate ca este o intruchipare a disperarii si prezinta imaginea unui criminal, m-a impresionat. Acea minte instabila, dar niciodata goala m-au facut sa citesc cartea dintr-o suflare, imaginandumi-l si chiar vazand lumea prin ochii lui. Datorita vietii grele, ne-ndreptatiriile pe care le observa zi de zi, lacomia si ura oamenilor il fac pe Rodia sa recurga la furt si chiar la crima pentru a-si atinge telul de a duce o viata mai buna. Raskolnikov este intruchiparea ucigasului intellectual, dar si a unui filozof. Urmarit de presiunea pacatului, acesta marturiseste crima Soniei (singura persoana care este alaturi de Rodia pe tot parcursul romanului) – totodata urmata de diferite explicatii pentru fapta lui. “N-am ucis ca s-o ajut pe mama, astea-s vorbe! Am ucis si atata tot, am ucis pentru mine. Voiam sa stiu si eu daca sunt un paduche ca ceilalti sau sunt un om în toata puterea cuvantului.” Sfarsitul este cu totul neasteptat pentru mine (imaginandu-mi cateva portite de scapare pentru Rodia), dar a meritat din plin sa nu las cartea din mana nici o clipa. Este cartea care m-a facut sa ma indragostesc de scrierile lui Dostoievski si abea astept ocazia de a mai pune mana si pe altele. Nr pagini: 384 (editura Polirom) An aparitie: 2007 Nota mea: 10/10 Desi am citit cartea astea cu ceva timp in urma, totusi mi-a ramas intiparita in minte. Introdusa de una din cele mai bune prietene, Bong mi-a oferit o altfel de lectura. Prin simplul fapt ca personajul este prezentat la persoana a doua si intruchipeaza insusi cititorul; un personaj imperfect comparativ cu “normalitatea” societatii noastre. Limbaj dur (vulgar din cale-afara cum ar spune unii), intamplarile si mailurile lui Lithium nu sunt deloc morale in conformitatea cu gandirea care ne-a fost impusa - personajul, indreptandu-se spre propria sa distrugere datorita modului sau de viata, dar totusi capabil sa iubeasca si sa lupte pentru propriile sale convingeri. “ De ce te caut in cer cand iti simt absenta dintre coastele mele? Mi-e rusine de mine. Mi-e greata de mine cand te vad atat de luminoasa si curata. Pieptul meu strange pulbere pana cand face artificii. ” Chiar imperfectiunea in sine o putem vedea in fiecare dintre noi; la o adica probabil unii visam sa avem o viata de “hoinari” – sa ne plimbam si sa ne distram doar, iar altii dorim o viata linistita, lipsita de orice “pericol”. Fiecare suntem diferiti, dar cu totii avem anumite aspiratii sau dorinte de care ne e rusine sa le recunoastem, datorita acelei frici launtrice de a fi respinsi de catre cei din jur. Yo – insusi autorul, daca dorim sa vizualizam asa; nu ii este frica de a fi respins de cei din jur, aratandu-se asa cum este, reprezinta profilul unui drogat, betiv, inconstient sau chiar prost dupa cum ar spune unii. Dar de ce judecam oamenii dupa “invelisul exterior”? De ce nu ii apreciem asa cum sunt si sa incercam sa ii descoperim pe de-antregul, asa “stricati” cum sunt?! Nimeni nu merita (din punctul meu de vedere) sa fie judecat dupa infatisare. Prefer sa stau sa discut cu el sa ii aud of-urile, faptele care l-au adus in acel punct – lumea urata si stricata din jur, care l-au facut sa fie asa. Personal, unele povestiri m-au amuzat, altele m-au intristat profund, dar multe dintre acestea au avut macar o mica parte de adevar – opiniile sunt totusi impartite si aici. Daca ai o minte deschisa si doresti ceva “nou”, te invit cu drag sa descoperi si aceasta parte a "lumii literare". |
AuthorCititul e forma perfecta de relaxare fie ca sunt in sesiune sau vacanta. Nu las o zi fara sa citesc macar cateva pagini <3 Imi rezerv drepturile de autor la toate recenziile.
Librării onlineArchives
April 2019
|