Nr pagini: 154 (Ed. Nemira) An aparitie: 2017 Nota mea: 10/10 Cel de-al doilea volum a lui Ovidiu Eftimie (cu toate că acesta ar fi fost defapt primul volum scris de autor în urmă cu 3 ani, dar a amânat apariţia acestuia); volum în care subinspectorul Popescu are de-a face cu ceva puţin mai diferit ca supranaturalul - extratereştrii. Datorită unei şpăgi luate în timp, Popescu este concediat de la SRI, dar viaţa nu îi va fi cu nimic mai uşoară; necazurile se ţin de acesta ca un scai, iar cele două ajutoare ale acestuia în efortul de a opri o invazie extraterestră sunt doi ţigani. Se observă o mică diferenţă între cele două volume - acesta fiind puţin (dar doar puţin) mai greu de citit ca şi primul. Umorul se ţine în lanţ, practic vei sta lipit de carte până o vei termina (sau dacă eşti destul de puternic să citeşti câte un capitol pe zi pentru a “lungi” povestea). Eu una nu am reuşit să o las din mâna; cu fiecare pagină parcusă, doream să văd cum vor rezolva situaţia şi care va fi acel plot-twist de la final. Ceea ce mi-a mai plăcut, a fost personajul cu numele de Tibor Horvath - cel mai inteligent om de pe planetă; în secunda în care am citit povestea acestuia din copilărie în care şi-a făcut profesoara să facă o criză de isterie şi nu şi-a mai revenit din ea prin simplul fapt că i-a explicat oarecum sictirit de ce căsnicia ei se duce de râpă - mi-a amintit instant de Rick Sanchez (personajul principal din “Rick and Morthy” - parodie la “Back to the future”, unde Rick este cel mai inteligent om din univers, sarcastic, extrem de realist şi care le spune tutoror pe faţă ceea ce are de zis - la fel de “plictisit de viaţă”). Pe scurt, mi-a plăcut extrem de mult şi acest volum - avem nevoie de cât mai mult autori de genul lui Eftimie, autori care să nu se rezume doar la poveşti realiste/triste, ci autori care să abordeze subiecte interesante în care să existe şi adevăr, dar să fie abordate într-un stil aparte ca în cărţile acestui autor - mult umor şi multă imaginaţie (să fie distractive pentru adolescenţi, să îi facă să mai citească câte o carte de genu, asa mai “dezgheţată”).
0 Comments
Nr pagini: 172 (Ed. Nemira) An aparitie: 2016 Nota mea: 10/10 Nu am citit de mult timp o carte atâta de amuzantă şi de “fresh”; aş putea să o pun în lista de “must-read” a anului acesta. Nu o poţi lăsa din mâna în secunda în care te-ai apucat de citit. Partea tristă, a fost că a durat foarte puţin să parcurg toată cartea cu toate că, mă mai opream pe alocuri să râd şi să mai recitesc unele pasaje. Plină de umor încă de la primele pagini, scrisul este foarte natural, iar dialogurile în sine sunt scrise într-un limbaj colocvial - comparativ cu unele cărţi în care am dat de un limbaj literar inclusive cel al gândurilor, ceea ce nu mai este atât de firesc. Raul Malcea moare şi ajunge în iad unde va face o afacere de-a dreptul hilară cu diavolul (contabilul) pentru a-l lăsa să salveze omenirea de la Apocalipsă. Autorul a găsit o explicaţie “logică”, comică a motivului de întârziere a trenurilor CFR - problemele cu care se infruntă naşii zi de zi şi modul lor de a face bani pentru misiunile lor secrete; călătorii în timp, fiinţe supranaturale, arme cu plasmă şi organizaţii concepute special pentru întâmplări care se aflau la nelalocul lor - toate acestea se îmbină armonios într-o poveste cu adevărat comică. Capitolele au şi ele nume comice precum : “Ralul mai moare de câteva ori”, “În iad nu poţi să le ai pe toate”, “Încurajări din iad”, “Drojdierul timpului” sau “Ciorbă în văzduh”. Nu vreau să ofer nici un spoiler deoarece aş strica tot farmecul lecturii şi v-aş priva de nişte momente foarte bune de râs. PS: este şi mai amuzant în secunda în care citeşti cartea împreună cu un prieten. Nr pagini: 243 (Ed. Nemira) An aparitie: 1993 Nota mea: 10/10 Un interogatoriu pentru o speculaţie de crimă se va transforma într-o altă crimă care iese la iveală după 30 de ani. Dolores St George (Claiborne) are parte de cea mai lungă noapte a sa; bătrâna Vera Donovan moare în urma unui accident, iar singura persoană învinovăţită este îngrijitoarea acesteia, respectiv Dolores. Ca să “îşi scape pielea”, Dolores va mărturisi adevărul de acum 30 de ani; va povesti tot ce s-a întâmplat începând de la abuzurile soţului ei, problemele copiilor săi (mai ales ale lui Selena, care a avut de suferit foarte mult datorită tatălui ei), lucrul alături de Vera (fixurile Verei legate de ordinea si aranjamentul casei) şi plănuirea momentului perfect de a-şi ucide soţul pentru tot ceea ce i-a făcut fiicei lor, dar şi pentru că a furat banii de facultate copiilor. Ceea ce mi-a plăcut teribil la acest roman a fost faptul că pe lângă nedespărţitul Maine a lui Stephen King - nu rateaza vreo sansă de a-l include in scrierile sale, am descoperit o legătură foarte interesantă între “Jocul lui Gerald” şi “Dolores Claiborne”. Aceeaşi eclipsă, iar King a reuşit să lege cele două romane într-un mod atât de logic şi natural pentru ambele romane, fapt ce le-a făcut cu mult mai interesante dacă ne gândim că această legătură a fost foarte bine gândită - vă ataşez două citate ca exemplu: “Şi fetiţa aia face la fel. Cea care stă în poală lu’ taică-său. Şi ea face exact aceeaşi chestier [...] o fetiţă de vreo zece anişori, cu o cutie reflectorizantă în mână. Purta o rochie scurtă, în dungi roşii şi galbene, în stilu’ ălora de plajă, cu breteluţe, nu cu mâneci, şi era dată cu un ruj cu gust mentolat [...].” “Şi o clipă m-a izbit un gând straniu: Fata aia are necazuri... aia pe care am văzut-o în ziua eclipsei, care m-a văzut şi ea. A crescut, acuma e aproape cât Selena de mare, da’ a intrat într-un bucluc teribil.” Recomand cu drag, dacă aţi citit “Jocul lui Gerald” să va apucaţi neapărat şi de “Dolores Claiborne”; acelaşi ani, acelaşi stat şi totodată aceeaşi eclipsă sub umbra căreia s-au întâmplat o mulţime de lucruri care bântuie personajele până “în prezent” Nr pagini: 243 (Ed. Nemira) An aparitie: 1973 Nota mea: 10/10 Cred că nu sunt singura persoană care a uitat “să respire” de-a lungul lecturii...este romanul de debut a lui King care, în ciuda faptului că a fost refuzat iniţial de edituri, autorul sfârşind prin al aruncă la gunoi , soţia acestuia a venit în salvarea acestuia. Este al doilea că roman preferat după “Cimitirul animalelor”. Carrietta White este o adolescentă cu puteri telekinezice; problema reală nu constă în acest dar, ci în batjocura de care are parte zilnic la şcoală şi tortura de acasă - o mamă fanatică de religie care pentru orice greşeală o pedepsea pe Carrie într-un mod mult prea barbar (mai ales pentru un părinte). Putem intra foarte uşor în pielea lui Carrie, să simţim ura ei faţă de toţi cei care au batjocorit-o fără nici un motiv anume, să simţim singurătatea şi nedumerirea ei faţă de stilul de viaţă “normal” al unei familii. Am putut simţii acel sentiment de ruşine de la începutul romanului, acel sentiment de umilinţă amestecat cu ură; am reuşit să simt spaima lui Carrie, dar să şi înţeleg momentul în care a decis să se răzbune pe toţi cei care i-au făcut rău fără a-i da o şansă de a o cunoaşte măcar. Alături de ea, mă bucurăm sau îmi făceam griji; unul din lucrurile care m-au bucurat, a fost momentul în care s-a răzbunat pe mama ei care a dorit să o ucidă din momentul în care s-a născut. Finalul a fost tragic, dar a reprezentat perfect momentul în care omul s-a săturat să îndure atâtea umilinţe şi “puşcă”; oricine îi va ieşi în cale va vedea pe propria piele cum e să fi Carrietta White. Micuţul oraş s-a transformat peste noapte în iadul din interiorul sulfetului unei fetei ignorate şi umilite timp de 16 ani. Nr pagini: 134 (Ed. ePublishers) An aparitie: 2015 Nota mea: 10/10 Cea de-a două carte primită că premiu la un concurs organizat de cei de la Serial Readers împreună cu Emilia Muller. Formată din mai multe secvenţe şi “petice” din amintirile bunicului nostru, “Sunt veteran!” a reuşit să cuprindă într-un mod sau altul toată viaţă acestuia. Începând cu amintirile în care acesta îşi vedea mama prin ochii nepoatei, până la cel de-al doilea război mondial şi vizitele acestuia la copiii săi. Modul în care este relatată povestea, ne duce cu gândul la bunicii noştrii când eram copii şi ne povesteau diferite întâmplări din viaţă lor. Toate acele amintiri şi gânduri din perspectiva unui bunic...tristeţea când îi pleacă nepoata sau fiica...suferinţele prin care îl supune fiul sau după moartea soţiei sale, forţându-l să stea încuiat în casă. Acea sete pentru avere, sete care l-a făcut să uite de părinţii săi care au muncit o viaţă pentru binele familiei, sete ce l-a făcut să se îndepărteze de surori spunând că nu le va da absolut nimic. Acesta a fost apogeul povestirii, care mai mult că sigur v-ar înfuria şi pe voi - să vezi copii a căror părinţi s-au chinuit o viaţă să le ofere totul şi ei îşi bat joc de ei, dar aţi varsă măcar o lacrimă pentru bătrânelul care la întâlnirea cu soţia, a vorbit pe un ton calm, fără ura faţă de chinurile la care l-a supus fiul sau. “Ai venit! De când te aştept! Mi-era aşa de greu fără ţine, Matilda! Şi copiii ăştia parcă au luat-o razna. Peseme că s-au vorbit şi de aia au venit să mă viziteze cu toţii ieri [...]”. Merită citită! Este foarte frumos prezentată viaţă unui bunic cu toate gândurile sale. După ce am terminat nuvela, a trebuit să treacă puţin timp să îmi revin din şocul finalului. Este o lecţie în care vedem câte sacrificii sunt dispuşi părinţii nostril să facă pentru noi. |
AuthorCititul e forma perfecta de relaxare fie ca sunt in sesiune sau vacanta. Nu las o zi fara sa citesc macar cateva pagini <3 Imi rezerv drepturile de autor la toate recenziile.
Librării onlineArchives
April 2019
|