Nr pagini: 240 (Ed. Nemira) An aparitie: 2015 (Nemira) Nota mea: 10/10 La fel cum spune autorul, Blaze este un tribut al clasicului american “Șoareci și Oameni” de John Steinbeck (“Of mice and men”). Clayton Blaisdell Jr. este întruchiparea lui Lenni, iar ce au ambii uriași în comun este faptul că fiecare are un George al său, ambii sunt mari șî buni pentru lucru (lucru care nu implică gândirea) și nu în cele din urmă, sunt doi netoti, dar nu e vina lor. Ceea ce mi-a mai plăcut la această carte a fost povestirea pe două planuri. Primul plan a reprezentat “prezentul” în care Blaze nu îl mai avea pe George (doar în mintea sa mai era viu) și plănuiau lovitura cea mare, urmând punerea în aplicare a acelui plan. Al doilea plan, reprezintă copilăria lui Blaze până în momentul în care l-a întâlnit pe George și ce “învârteli” făceau. Clayton nu a fost mereu așa netot. La început era un puști normal - în ciuda înălțimii sale, dar datorită unui exces de furie al tatălui sau alcoolic a ajuns aruncat pe scări de câteva ori - lucru ce i-a lăsat o gaură în mijlocul frunții, i-a “schilodit” creierul, dar măcar a scăpat de tatăl său ajungând la un internat - acolo începe o etapă foarte interesantă (la un moment dat mai apare un tablou asemănător cu cel din “Șoareci și oameni”). Răpirea bebelușului din sânul familiei “Gerald”, a fost cea mai mare provocare a lui Blaze, mai ales că de trei luni a rămas fără George; dar George nu era tocmai absent - de multe ori Blaze îl auzea și îi putea vorbi (desigur în capul lui erau acestea), dar partea interesantă a fost faptul că George știa să gândească și îl anunță pe Blaze când urmează pericolul. De multe ori am simțit milă față de uriașul fără pic de minte, deoarece singurul său sprijin nu mai era (cu toate că George nu era un om cinstit, dar măcar avea grijă de Blaze într-un fel sau altul), iar de unul singur este foarte greu să te descurci. Stai în suspans la fiecare pas a lui Blaze, observi greșelile și te gândești oare cum ar fi putut să evite toată harababura în ciuda faptului că este un uriaș pe care nu îl poți confunda. Recomandarea mea este aceea de a citi ambele romane; cu toate că sunt stiluri diferite, este interesant să vedeți de ce Blaze este intitulat un tribut al celebrului classic.
2 Comments
Crissis
11/28/2017 08:35:51
Se citeste foarte repede - eu am avut varianta pdf si in 3-4 ore am reusit sa termin povestea 😸 (daca doresti poti vedea si recenzia la `Soareci si oameno` - e fix cea dinaintea lui Blaze)
Reply
Leave a Reply. |
AuthorCititul e forma perfecta de relaxare fie ca sunt in sesiune sau vacanta. Nu las o zi fara sa citesc macar cateva pagini <3 Imi rezerv drepturile de autor la toate recenziile.
Librării onlineArchives
April 2019
|